Starea de camuflare este surprinsă foarte bine de scenografia austeră și sugestivă a Mariei Miu, care prin pereții în unghiuri, de un gri întunecat, reușește să dea sentimentul de claustrare, de „întuneric, întunecare”, cu „trimitere la epoca nazistă”, pata de culoare fiind introdusă, cu subtilitate și eleganță, de costumele personajelor. Universul sonor creat de Vlaicu Golcea a completat de minune atmosfera.
[...]
Rece, calculat, aproape inuman, cu o față impasibilă, încremenită – trăsături pe care interpretul Bărbatului, Dimény Áron, le surprinde cum nu se poate mai bine –, el realizează, în cele din urmă, grozăvenia hotărârii pe care a luat-o de unul singur. Dar este prea târziu să mai facă ceva. Așezat la măsuța plasată la mijloc de scenă, vorbește mult și intens, (aparent) indiferent, insensibil, nepăsător. În pledoaria-discurs, el subliniază persistența unui antisemitism latent, care, în anumite momente, se activează. Femeia este rănită de moarte de modul în care Bărbatul a găsit de cuviință să rezolve problema, „iar doi oameni care se iubesc sincer ajung să se deteste definitiv într-o oră și jumătate”. Sensibilitatea ei, chinul sufletesc, imposibilitatea de acceptare a situației capătă, în interpretarea Évei Imre, o profunzime abisală. Este puternic marcată de situația fără ieșire, iar acest lucru este reflectat nu doar de chipul ei, ci de corpul întreg, contorsionat de durere, dar mai cu seamă de ochi, ce din iubitori primesc o căutătură oțeloasă, ucigătoare.
[...]
Un Tată – Kardos M.Róbert într-un rol de mică întindere, dar autentic în trăire și reflecții profunde – și Fiul lui – Biró Gergö, care în doar câteva replici reușește să spulbere orice idee luminoasă, optimistă – îl însoțesc pe Bărbatul revenit în casa aflată acum în paragină, care mai păstrează intactă doar încăperea de la început. Și din care, fără sfială, cei doi cară tot ce se mai poate.
Aflat la prima colaborare cu trupa Teatrului Maghiar din Cluj, regizorul Vlad Massaci a reușit un spectacol așa cum și-a dorit, conform declarației lui din caietul-program: spectatorul să plece „îngîndurat”, nu să „scape de angoase”, ci să se confrunte cu ele. Iar actorii i-au urmat gândul în cele mai mici amănunte, cu finețea și talentul de care dau dovadă, nezmintit.
Eugenia SARVARI: Despre persistența unui antisemitism latent - Camuflare de Spiró György la Teatrul Maghiar din Cluj
Un decor auster (Maria Miu), cenușiu, parcimonios, cu intrări cvasi-mascate. O masă și un ceas în fundal. Senzația de claustrare. Minimalism. Cei doi soți discută aprins vreo jumătate de oră. Planează sabia lui Damocles. Bărbatul e evreu (Dimény Áron). Fiica lor e semi-evreică și va fi în pericol. Ea (Imre Éva) nu e speriată, copleșită de pasiunea ei pentru soț, pe care l-a introdus în cercul ei de prieteni. El e circumspect, știind că „nebunia e trăsătura umanității”, că „am avut încredere în poporul meu, dar au dat legi împotriva noastră”. Frazarea lui Dimény, cu voce joasă, denotă o înfrângere, o spaimă compulsivă. Are curajul să apară „gol în fața tribunalului istoriei”?
Alexandru Jurcan: Camuflarea și direcția urii, Tribuna • Nr. 570 • 1-15 iunie 2026
În Bărbatul, Dimény Áron este o prezență controlată, cu o interiorizare atent dozată. Jocul său mizează pe o permanentă reținere, ceea ce face ca momentele de luciditate și fisuri emoționale să capete intensități aparte. Imre Éva este Femeia, rol de soție construit stratificat, amestec de vulnerabilitate, forță și fermitate. Interpretarea evidențiază dinamica interioară complexă, de la furie la acceptare.
Bogdán Zsolt este Prietenul, personaj credibil prin economia gesturilor și a expresiei. Kardos M. Róbert, în Tatăl, aduce plusul de energie și mobilitate scenică, contrapunct în anumite momente, dar fără a ieși din registrul stilistic impus de regie. Capacitatea de adaptare la ritmul spectacolului și la partenerii de scenă este evidentă. În fine, debutantul Biró Gergő, în Fiul, contribuie la coerența grupului, bună integrare în dinamica relațiilor umane. Distribuția funcționează, pot spune acest lucru, ca un organism unitar, în care nu există rupturi de stil sau de ton. Temele principale, identitatea instabilă și nevoia de camuflare, au parte de personaje credibile, profund ancorate în realitatea timpurilor.
Demostene Șofron: Mecanismele de camuflare ale trecutului și prezentului în Camuflare, făclia, marți, 5 mai 2026
Un spectacol care m-a făcut să mă gândesc de ce nu putem vedea pe scenele din București astfel de spectacole, pentru că drame asemănătoare cu cele din Camuflaj sunt posibile și astăzi, iar vina de a fi evreu sau evreică este și astăzi motiv de conflicte. Vlad Massaci a descoperit textul acum mulți ani și e de admirat tenacitatea, dar mai ales faptul că a ales să monteze spectacolul pe una din scenele care a dat lumii teatrale românești de-alungul timpul spectacole de referință. Camuflaj este nu doar acțiunea de a ascunde în adăposturile antiaeriene, ci și nevoia unor persoane de a-și ascunde adevărata identitate, din motive ce țin de securitatea personală. Vlad Massaci a reușit să pună în evidență ambele situații și s-a folosit de textul lui György Spiró pentru a readuce în atenția spectatorilor ideea de consecință a propriilor acțiuni, efectele pe termen lung ale unor acțiuni ce adesea nu pot fi îndepărtate.
Nona Rapotan: Camuflaj – un spectacol și mai multe perspective, bookhub.ro, 10 mai 2026
Data premierei: 16 aprilie 2026
Vara anului 1941, Budapesta. Orașul trăiește sub regimul camuflajului de apărare antiaeriană: ferestrele acoperite, lumina aprinsă înăuntru. Personajele lui György Spiró se confruntă, în această obscuritate, cu deciziile posibile ale individului neputincios, lăsat la discreția istoriei. Conform lui Imre Kertész, piesa vorbește despre același lucru ca și istoria epocii noastre: conflictul dintre nebunia distrugătoare și rațiunea creatoare. Acest conflict nu se desfășoară pe câmpuri de luptă, ci în dialoguri: ritmul replicilor, tăios de precise, este inima spectacolului.
În regia lui Vlad Massaci, singurătatea și limbajul se amplifică reciproc. Cu cât vorbesc mai mult personajele, cu atât celălalt devine mai de neatins. Comunicarea — adăpost și capcană.
Claustrare, temeri nerostite, confruntarea dintre rațiune și puterea irațională — nu sunt experiențe la trecut. Un spectacol despre cum poate fi răsturnată radical soarta unui individ într-o noapte — ba chiar în câteva ore.
Caiet de sală
